Președintele USR-PLUS Brăila a fost eliberat din funcția de președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului

Premierul Florin Vasile Cîțu a semnat marți, 14 septembrie, decizia privind eliberarea domnului Ionuț-Cătălin Stancu din funcția de președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. Cătălin Stancu a fost numit în această funcție pe 25 februarie 2021, fiind demis după șase luni și jumătate.

Decizia de eliberare din funcție a președintelui USR-PLUS Brăila Ionuț-Cătălin Stancu a fost făcută în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, aprobată cu completări prin Legea nr. 360/2004, cu modificările și completările ulterioare. 

Începând cu data de 14 septembrie 2021 domnul Claudiu Constantin Năstasă, vicepreședinte, exercită atribuțiile de președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.