Prins baut la volan

Prins baut la volan
Prins baut la volan

În această dimineață, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Tufeşti l-au oprit în trafic pe un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Tufești, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii de domiciliu.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,65 mg/l.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.