Proiectul ”Fii avocat în școala ta!” a ajuns și în sălile Tribunalului Brăila

Tribunalul Brăila a găzduit un experiment juridic inedit, plecând de la ideea de a aduce actul de împărțire a dreptăţii mai aproape de înţelesul şi percepţia celor mai tineri brăileni.

Întrucât în perioada „Şcoala Altfel“, activităţile şcolare se desfăsoară în afara sălilor de curs, elevi din Şcoala Gimnazială „Alexandru Ion Cuza”, Liceul Teoretic „Panait Cerna”, Colegiul Naţional „Gh. Munteanu Murgoci”, Colegiul Naţional „Ana Aslan” şi Liceul de Artă „Hariclea Darclee” au fost actori principali în procese simulate, cu teme spontane propuse chiar de ei, sub atenta îndrumare şi supraveghere a organizatorilor: judecători ai Tribunalului Brăila şi avocaţi din Baroul Brăila, coordonaţi de avocat Lidia Dumitrescu în cadrul proiectului ”Fii avocat în școala ta!”.

Elevii au format completuri de judecată într-o instanţă autentică, încercând să înţeleagă modul în care funcţionează justiţia şi să aplice regulile acesteia.

Pentru realizarea proceselor simulate, tinerii au fost distribuiţi în rolurile participanților unui proces penal: judecător, grefier, procuror, avocați ai tuturor părților, inculpat, parte vătămată şi martori.

Ceilalţi elevi, încântaţi de procesele simulate, s-au transpus în situaţiile premiză, inspirate din realitate, care au condus la crearea scenariilor. Interpretarea tinerilor actori a fost una reușită, fiecare în parte respectându-și poziția procesuală, astfel încât exerciţiul a captat interesul elevilor spectatori şi al cadrelor didactice însoţitoare.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.