PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PSD: „VA EXISTA O ÎNTÂLNIRE A DOMNULUI CIOLACU CU DOAMNA LASCONI PENTRU NEGOCIEREA MAJORITĂȚILOR ÎN PARLAMENT”

„Cred că este o decizie înţeleaptă pentru PSD de a nu îndemna într-o parte sau în alta”, a declarat Romașcanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat marți că Marcel Ciolacu și Elena Lasconi vor avea o întâlnire pentru discuții, în primul rând, despre o majoritate în parlament.

„Sunt în curs întâlniri cu toţi actorii politici. Înţeleg că astăzi va exista o întâlnire a domnului Ciolacu cu doamna Lasconi . (…) O să vedem care va fi concluzia. Eu cred că decizia evidentă privind alegerea unui nume care să fie susţinut sau nealegerea unui nume care să fie susţinut (în turul 2 al alegerilor prezidenţiale – n.r.) a fost luată, ieri, într-un for de conducere al partidului. Cred că este o decizie înţeleaptă pentru PSD de a nu îndemna într-o parte sau în alta, mai ales că am văzut că suntem într-un moment în care asemenea îndemnuri pot avea efecte contradictorii”, a spus Romaşcanu la sediul central al PSD.

Despre o discuție între cei doi referitoare la guvernarea împreună și o majoritate în Parlament, acesta a spus că este convins că se va atinge și acest subiect.

„Sunt convins că se va atinge şi acest subiect, dar cel mai important lucru care trebuie făcut acum şi pentru care domnul Ciolacu are mandat de la conducerea partidului este negocierea majorităţilor din Parlament, urmând ca să se discute după alegerile prezidenţiale despre ceea ce se poate constitui ca majoritate la nivel guvernamental”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.