Puțini brăileni la manifestările dedicate Zilei Unirii de la Brăila

Puțini brăileni la manifestările dedicate Zilei Unirii de la Brăila
Puțini brăileni la manifestările dedicate Zilei Unirii de la Brăila

Doar câteva sute de brăileni, majoritatea autorități locale, reprezentanți ai partidelor și militari, s-au încumetat astăzi să iasă din case pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul Zilei Unirii.

Cei care s-au adunat la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au înfruntat ploaia rece și vântul pentru a asista la programul pregătit de organizatori pentru aniversarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Manifestările au început cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, apoi a urmat ceremonialul religios și alocuțiunea prefectului județului Brăila, George-Adrian Paladi. Soliști și dansatori de la casa de Cultură a Municipiului Brăila și Muzica militară a garnizoanei, au oferit un program artistic.

Oficialitățiel locale au depus jerbe de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, apoi înaintea defilări gărzii de onoare au depus jerbe de flori și reprezentanți a PSD, ALDE, PNL, Pro România, PER, dar și ai societății civile din Brăila.

Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac a absentat de la aceste manifestări, acesta fiind prezent la Cercul Militar din Municipiul Focşani unde a avut loc, de la ora 12.00, şedinţa solemnă a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) şi a Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova (UCRM).

Dintre parlamentarii de Brăila au fost prezenți senatorul PSD Ion Rotaru, care apoi a plecat la Focșani, deputatul PSD Nicu Niță, deputatul PNL Antoneta Ioniță și deputatul Pro România Emilia Meiroșu.

A lipsit ca de obicei la astfel de manifestări, fostul premier Mihai Tudose (PSD), senatorul Mihai Ruse (ALDE) și deputatul PNL Vasile Varga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.