Raluca Turcan: De la începutul anului în județul Brăila s-au înregistrat 800 de noi locuri de muncă și 175 de angajatori

Ministrul Muncii și protecției Sociale, Raluca Turcan, s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru la Brăila. Ea a vizitat doi mari angajatori din județul Brăila, care au circa 5000 de angajați, după care a avut o întâlnire la Prefectura Brăila cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate din subordinea MMPS.

”Am vizitat astăzi, la Brăila, două companii care oferă aproape 5.000 de locuri de muncă – Yazaki și Șantierul Naval Vard – și care au primit sprijin de 34 de milioane de lei prin măsuri active. În județul Brăila, am investit în total peste 64 de milioane de lei pentru a proteja locurile de muncă în perioada stării de urgență și de alertă. La nivel național, avem astăzi 120.000 noi locuri de muncă de la începutul anului și până acum, iar în județul Brăila s-au înregistrat, în aceeași perioadă, 175 noi angajatori și 800 de noi locuri de muncă. Pe de altă parte, în acest județ numărul pensionarilor îl depășește cu 20.000 pe cel al persoanelor active, ceea ce arată probleme de sustenabilitate și deficit atât în forța de muncă pe care o găsesc angajatorii, cât și în locurile de muncă pe care le pot crea” a spus ministrul Raluca Turcan. 

Ministrul muncii a vorbit și despre necesitatea ca salariul minim să crească șli să fie sustenabil. 

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.