Razii de weekend ale polițiștilor brăileni

În perioada 7 – 9 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor şi a unităţilor de învăţământ, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Totdodată, aceştia au acţionat şi pe linia respectării prevederilor legale privind paza şi securitatea obiectivelor asigurate cu pază proprie sau prin societăţi specializate de pază.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 83 de unităţi de învăţământ şi societăţi comerciale, au fost legitimate 503 persoane, 215 dintre acestea fiind controlate corporal şi au fost oprite în trafic 213 autovehicule.

De asemenea, aceştia au constatat 75 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 37.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate 54 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 15 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi 4 la alte acte normative.

De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare totală de peste 1.200 de lei.

Totodată, în ziua de 7 decembrie 2018, poliţiştii din cadrul Biroului Proximitate au acţionat pe raza municipiului, în special în zona şcolilor, pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.

Cu această ocazie, au fost depistaţi 6 elevi care absentau nejustificat de la orele de curs, fiind informate unităţile de învăţământ în acest sens şi au fost consiliaţi 11 elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.