În seara de 23 octombrie a.c., în intervalul orar 18:00 – 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brăila și jandarmi au organizat și desfășurat, pe raza municipiului, o acțiune în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost legitimate 98 de persoane, verificate 25 de societăți comerciale și controlate 45 de vehicule.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei, dintre care 17 conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 14 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 2 la alte acte normative.

De asemenea, ca măsură complementară au fost ridicate patru certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Braila