Remiză pe teren propriu cu Dinamo Bacău la ultimul meci din acest sezon de Liga a 3-a pentru Viitorul Ianca

Sâmbătă, 2 mai, de la ora 18.00, în ultima etapă a sezonului 2021-2022 din Liga a 3-a, pe stadionul din Plopu, Viitorul Ianca a primit vizita celor de la Dinamo Bacău. Partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0).

Meciul a fost unul deschis, cu ocazii de gol la ambele porți. În minutul 13 Cristea a fost faultat la 18 metri de poarta oaspeților, dar lovitura liberă executată de Iorga a fost deviată de zid peste poartă, în corner. În minutul 29 Padovei a șutat de la 22 de metri, dar mingea a lovit bara din dreapta porții lui Iorga. În minutul 35, la un contraatac pe partea dreaptă, Tofan a centrat în careu, mingea a ajuns pe partea stângă, la Hodorogea, care a șutat de la 14 metri, la colțul scurt dar Mihai a reușit să respingă în corner.

În minutul 59, la un corner de pe partea stângă, Postolea a reluat din 8 metri pe lângă poartă, iar în minutul 61 Iorga a finalizat un atac al gazdelor cu un șut de la 10 metri, dar mingea s-a dus peste transversala porții oaspeților.

În minutul 74 Bogdan Berescu a deschis scorul pentru oaspeți. În minutul 78 Rareș Băluță a restabilit egalitatea după o acțiune finalizată cu un șut la colțul lung, aproape la vinclu.

Viitorul Ianca: A. Mihai – Postolea (min. 78 M. Coman), G. Preda, C. Stănciulescu, L. Coteț – L. Iorga, C. Ciucureanu (min. 84 Necoară), G. Chihaia, M. Dima (min. 78 A. Radu) – R. Băluță, R. Cristea (min 72 Gorgovan).

Viitorul Ianca a terminat pe locul 2 seria a II-a a play-outului, locul 6 final, cu 45 de puncte. 

Echipa din Ianca se pregătește deja pentru viitorul sezon și a anunțat un prim transfer, prin aducerea fundașului central Marius Moroianu, de la Dacia Unirea Brăila. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.