RER Ecologic solicită CLM majorarea tarifelor de colectare a deșeurilor

RER Ecologic Service SRL informeză, printr-un comunicat de presă, că începând cu 1 ianuarie 2020 este necesară modificarea tarifelor de colectare a deșeurilor. Această modificare se datorează creșterii contribuției pentru economia circulară, creșterii salariului minim pe economie și indexării tarifului de depozitare a deșeurilor.

Conform ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018, a legii 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor din ambalaje și a ordonanței de urgență a Guvernului nr 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, de la 1 ianuarie 2020, valoarea costului de mediu denumit “contribuția pentru economia circulară”  va crește de la 30 de lei la 80 de lei/tonă de deșeuri depozitată. Acest cost, în conformitate cu legislația aplicabilă, se va reflecta în tariful de colectare al deșeurilor.

Operatorul de colectare RER Ecologic Service SRL va încasa această taxă de la utilizatorii serviciului printr-o suplimentare de tarif și o va plăti mai departe către operatorul depozitului de deșeuri – Tracon – din  județul Braila. Destinația finală a acestei taxe este fondul pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.

De asemenea, o suplimentare minimă de 5% se va aplica tarifului existent și pentru a acoperi creșterea generată de majorarea costurile salariale.

Propunerea de modificare a tarifelor a fost înaintată spre aprobare Consiliului Local al municipiului Brăila, creșterea fiind de 58,34 lei/tonă fără TVA începând cu 1 ianuarie 2020. Tariful actual este de 272,3 Lei/tonă, tarif propus fără TVA, adică 330,64 lei/tonă inclusiv TVA, respectiv 19,27 lei/mc fără TVA, față de tariful actual de 89,85 lei/mc, tarif propus 109,12 lei/mc.

De asemenea, RER Ecologic Service SRL atrage atenția în mod public asupra faptului că în municipiul Brăila nu au fost luate măsuri pentru realizarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice unui serviciu de salubrizare performant în scopul atingerii țintelor de reducere a cantităților de deșeuri supuse depozitării, în acord cu cerințele legale de mediu.

”Încercarea autorității publice locale de a transfera aceste obligații legale în mod abuziv în sarcina operatorilor de salubritate, va genera disfuncționalități majore în desfășurarea serviciului de salubrizare conducând în mod inevitabil către colapsul serviciului de salubrizare.

În acest moment, între municipalitatea Brăila și RER Ecologic Service SRL există înregistrate deja pe rolul instanțelor de judecată, 4 litigii rezultate din acțiunile municipalității de a transfera în sarcina operatorului responsabilitatea neîndeplinirii obiectivelor de reducere a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare” se arată în comunicatul RER Ecologic Service SRL.

Incompetența autorității publice locale de a realiza o infrastructură tehnico-edilitară specifică serviciului de salubrizare, adică:

  • stații de producere a compostului;
  • stații de transfer;
  • stații de sortare;
  • incineratoare;
  • stații de tratare mecano-bilogice,

face ca azi, serviciul de salubrizare să se realizeze doar prin:

  • puncte de colectare separată a deșeurilor;
  • mijloace de colectare și transport separat al deșeurilor (operatorul de salubritate, ex. RER , ECO, BRAI-CATA);
  • depozit de deșeuri (operatorul depozitului, ex. TRACON).

Serviciul de salubrizare reprezintă totalitatea infrastructurii mai sus prezentată, iar municipiul Brăila, dispune doar de minimul infrastructurii care nu poate realiza decât colectare, transport și depozitare a deșeurilor, lipsindu-i tocmai componentele de reducere a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare.

Prin urmare, cei de la RER susțin că în lipsa infrastructurii specifice, nici un operator de salubritate nu poate realiza mai mult decât serviciul de colectare și transport al deșeurilor către depozitele de deșeuri, fără nici o posibilitate de reducere a acestor cantități.

”Transferarea obligațiilor de mediu din sarcina unităților administrativ-teritoriale către operatorul de salubritate și anume: 50 lei/tonă în cazul neîndeplinirii obiectivului de reducere cu 35% pentru anul 2018; 42% pentru 2019; 60% pentru 2020 din cantitățile de deșeuri municipale eliminate prin depozitare, plus contribuția pentru economia circulară în valoare de 30 lei/tonă aferentă anului 2019 și 80 lei/tonă aferenta anului 2020, fără posibilitatea operatorului de a-și recupera aceste costuri prin tarif conduce în mod inevitabil către falimentul oricărui operator de salubritate.

În plus Primăria Municipiului Brăila începand cu luna noiembrie 2015 și până în decembrie 2018 a reținut societății RER abuziv 15% din plata fiecărei facturi de prestații confirmate, respectiv 1.921.987 lei (sume+penalități)

Din acest motiv, RER ECOLOGIC SERVICE SRL, membru al RER GROUP, este obligată sa ia toate masurile financiare și legale pentru realizarea scopului în care a fost inființată societatea și continuării activităților economice pe care le desfasoară și, în functie de decizia instanțelor judecătorești, va lua în considerare inclusiv încetarea activităților în Municipiul Brăila” se mai arată în comunicatul societății de salubrizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.