Roadpol Safety Days – ce pericole ne pasc dacă nu respectăm normele rutiere

În perioada 16 – 22 septembrie a.c., polițiștii rutieri vor acționa în cadrul Proiectului Roadpol Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

 

Polițiștii vor desfășura activități informativ – preventive în trafic, în vederea reducerii numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, precum și ca ziua de  17 septembrie 2020 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere produse pe drumurile din Europa!

 

Totodată, în cadru Campaniei naționale de educație rutieră „Alege viața”, polițiștii vor purta discuții cu participanții la trafic pentru conștientizarea importanței respectării normelor rutiere, în special cele cu privire la:

 

  • conducerea sub influența alcoolului;
  • neadaptarea vitezei la condițiile de drum;
  • nepăstrarea distanței între vehicule;
  • oboseala la volan;
  • utilizarea telefonului mobil;
  • portul centurii de siguranță;

 

Aceste activități vor fi desfășurate în vederea atingerii obiectivului propus, respectiv reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora pe drumurile publice!

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.