S-a stins din viață Sorin Frunzăverde

Fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și al PD și PDL, dar și europalamentar PD în perioada decembrie 2007 – iunie 2008, Sorin Frunzăverde, s-a stins din viață în această dimineață pe un pat din Spitalul Județean de Urgență din Reșița.

Acesta suferea de mai mulți ani de o boală extrem de gravă și se retrăsese din politică și din viața publică.

Sorin Frunzăverde a fost membru fondator al FSN, președinte al Camerei de Comerț din Reșița, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și deputat de Caraș-Severin. El a deschis prima listă la alegerile europarlamentare din partea PD, la alegerile din 2007.

În perioada 1997-2000 a deținut o serie de funcții ministeriale ca reprezentant al Partidului Democrat: ministrul apelor, pădurilor și mediului înconjurător (5 decembrie 1997 – 11 februarie 1998), funcție din care a demisionat odată cu retragerea miniștrilor PD din guvern; ministrul turismului (17 aprilie 1998 – 16 decembrie 1998, dată la care Ministerul Turismului a fost desființat); ministrul apărării naționale (13 martie 2000 – 28 decembrie 2000); ministrul apărării (26 octombrie 2006 – 5 aprilie 2007).

În legislatura 2000-2004, Sorin Frunzăverde a fost ales deputat de Caraș-Severin pe listele Partidului Democrat. A demisionat din Parlamentul României la data de 28 iunie 2004.

Sorin Frunzăverde a fost și cadru didactic la Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița și a avut două doctorate, al doilea în științe militare.

În anul 2015 mandatul său a fost încheiat înainte de termen după ce DNA i-a făcut un dosar pentru corupție, dosar în care a și fost condamnat cu suspendare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.