S-a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic pentru Drumul Expres Brăila-Tulcea

De la Brăila, de unde se construiește în prezent Podul peste Dunăre, și până la Tulcea va fi proiectat un nou drum expres. Supranumit “Dobrogea Expres”, noua șosea va avea o lungime de circa 60 de km și va avea indicativul DX8. Drumul Expres va lega localitățile Jijila (unde se termină proiectul podului peste Dunăre) și Cataloi, de lângă Tulcea. Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectare tocmai a fost semnat pe circa 14,2 milioane de lei.

„Joi, 21.05.2020, CNAIR a semnat contractul de servicii „Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru obiectivul Drum Expres Brăila  – Tulcea.  Contractul în valoare de 14.159.206,13 Lei, fără TVA a fost semnat cu operatorul economic INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL S.A. (denumită anterior ACCIONA Ingenieria S.A.). Durata de realizare a contractului este de 24 de luni”, se arată într-un comunicat de presă al CNAIR.

Valoarea totală a proiectului este de 22.870.639,08 lei şi va fi finanţat din alocarea ITI pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

Această investiţie va fi completată de realizarea tronsonului Tulcea-Constanţa , Drumul Expres Brăila – Tulcea – Constanţa fiind parte integrată a obiectivului Pod suspendat peste Dunăre – cel mai mare proiect de infrastructură al României din ultimii 30 de ani.

„S-a mai făcut un pas în realizarea acestui complex de investiţii pe conectivitate. Remarcabilă este contribuţia mecanismului financiar ITI la acest proiect major pentru România”, a declarat Ilie Petre, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării.

ITI Delta Dunării este singura Investiţie Teritorială Integrată ce se implementează în România în perioada de programare 2014-2020, conform Acordului de Parteneriat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.