Sănătatea din Brăila nu a reprezentat o prioritate pentru parlamentari

 

În ciuda faptului că ministrul Sănătății a recunoscut că sunt unele probleme, parlamentarii au votat împotriva amendamentelor aduse de PNL, care puteau să schimbe imaginea unităților sanitare din Brăila, dar și din țară.

Deputatul Antoneta Ioniță a declarat că va continua să facă demersuri la Ministerul Sănătății pentru ca Brăila să beneficieze de fondurile necesare, atât pentru Spitalul Județean, cât și pentru înființarea de centre de permanență.

 

 

Un alt amendament pe care l-am susținut a fost și cel pentru alocarea de fonduri suplimentare pentru construcții, modernizări și reparații în diferite spitale județene din țară, ceea ce implicit ar fi adus și fonduri către Spitalul Județean Brăila(…) Și acest amendament a fost respins.

Acest amendament ar fi adus bani la Consiliul Județean Brăila și am fi putut să modernizăm Spitalul Județean, am fi putut deschide acea secție de Cardiologie și Pediatrie, care nici până la ora actuală nu funcționează”, a declarat deputatul liberal Antoneta Ioniță.

Chiar dacă amendamentele liberalilor au fost respinse, deputatul Antoneta Ioniță intenționează să lupte în continuare pentru înființarea centrelor de permanență. Cu sprijinul consilierilor locali, deputatul speră ca aceste centre să fie înființate cât mai curând, în special datorită faptului că ar putea degreva Unitatea de Primiri Urgențe de cazurile mai puțin grave.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.