Sancțiuni aplicate de Poliția Locală Brăila pentru tulburarea liniștii și ordinii publice

Amendați de Poliția Locală Brăila pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public
Amendați de Poliția Locală Brăila

În perioada 13- 20 august 2019, polițiștii locali brăileni au constatat mai multe infracțiuni privind tulburarea liniștii și ordinii publice pentru care au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.750 lei.

Pentru săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice, a fost sancţionat contravenţional numitul E. în vârstă de 55 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei. La data de 14.08.2019, în calitate de pieton, în timp ce se deplasa pe Aleea Parcului Monument, a proferat în public injurii și expresii jignitoare, tulburând ordinea și liniștea publică precum și indignarea cetățenilor ce se aflau în zonă.

Pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public în alte locuri decât cele autorizate, au fost depistate și sancționate contravențional 11 persoane cu amenzi în valoare de 250 lei. Z.E.-L., în vârstă de 21 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 200 lei, fiind depistat în spatele Oficiului Poștal nr.10 din cartierul Radu Negru consumând băuturi alcoolice, pe domeniul public, în loc neautorizat.

Gh. I., în vârstă de 55 ani, din satul Țepeș Vodă, comuna Movila Miresii, a fost sancționat cu amendă în valoare de 100 lei fiind depistat în parcul de joacă pentru copii situat pe strada Radu Negru consumând băuturi alcoolice, pe domeniul public, în loc neautorizat.

M.R.-T., în vârstă de 19 ani, din Brăila, a fost sancționat cu amendă în valoare de 100 lei fiind depistat în parcul de joacă pentru copii situat pe Aleea Învățătorilor din cartierul Hipodrom, consumând băuturi alcoolice, pe domeniul public, în loc neautorizat.

S.N., în vârstă de 36 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 300 lei, la data de 15.08.2019, fiind surprins, în calitate de pieton, în timp ce se deplasa pe strada Simion Bărnuțiu din Ansamblul Buzăului, consumând alcool dintr-o sticlă de 0,5 l bere, indignând cetățenii ce se aflau în zonă.

Pentru tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00 – 08:00 și 13:00 – 14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori instrument muzical, a fost depistat și sancționat contravențional numitul E.-L., în vârstă de 21 ani, din Brăila. Acesta a fost sancționată cu amendă în valoare de 200 lei pentru că în imobilul de pe Bd. Al. I. Cuza în care locuiește, a tulburat liniștea cetățenilor după orele 22:00, prin utilizarea unui aparat de amplificare a sunetului.

Pentru tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, a fost depistat și sancționat contravențional numitul Ș.M.-S., în vârstă de 21 ani, din Brăila, cu amendă în valoare de 500 lei. Acesta a fost depistat pe str. Măcin, în parcul de joacă pentru copii situat lângă Bl. B1, tulburând liniștea locuitorilor din zonă prin țipete și larmă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.