În perioada 26 aprilie – 01 mai a.c., poliţiştii brăileni au desfășurat acțiuni pe raza judeţului
În zilele de 26 şi 27 decembrie a.c., poliţiştii brăileni au acţionat pe raza judeţului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.
Totodată, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.
Pe timpul activităţilor au fost controlate 45 de societăţi comerciale, legitimate 77 de persoane, oprite în trafic şi controlate 55 de autovehicule, 26 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest.
Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 7 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 7 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 4 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.