Marţi, 17 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmi a fost dirijat pe o stradă din cartierul Vidin, în urma unui apel efectuat la Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgenţă de o femeie în vârstă de 41 de ani, care reclama că vecinul ei provoacă scandal.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat o persoană de sex masculin, în vârstă de 61 de ani, care a adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi i-a provocat vecinei leziuni la nivelul mâinilor. Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale de la echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila, ajunsă la fața locului în urma apelului la 112.
Bărbatului i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Lovire sau alte violenţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 193 din Codul Penal.
Jandarmii brăileni reamintesc tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei Brăila prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.