Imaginile au devenit virale în scurt timp, după ce un comerciant a fost surprins de internauți în timp ce injecta un pepene cu apă, cu ajutorul unei seringi.

 

Bărbatul a crezut că nu este văzut de nimeni, deși nu se sfia de ochii cumpărătorilor, atunci când le adăuga câteva sute de grame la cântar.

Informația a ajuns și la primarul municipiului Brăila, care deși nu are competențe pentru a sancționaun astfel de comerț, a ținut să atragă atenția că astfel de cativități vor fi interzise și sancționate de organele abilitate.

Mai mult, Marian Dragomir le-a transmis celor care vor mai avea astfel de idei că își vor pierde dreptul de a mai realiza orice formă de comerț pe raza municipiului Brăila.

Administrația Piețelor l-a evacuat pe individul care injecta pepenii cu seringa.

”Nu avem drept de control în domeniul sanitar veterinar, sau al sănătății populației, dar injectarea cu apă sau cine știe ce substanță a pepenilor, cu seringa, este un gest incalificabil!

Vom pune la dispoziția instituțiilor cu drept de control toate informațiile privind persoana respectivă.

Am aflat din presă că un comerciant a fost filmat în timp ce injecta pepenii în Cartierul Hipodrom. Administrația Piețelor și Târgurilor Brăila a procedat legal, în limita competențelor sale – l-a evacuat.

Cât timp voi fi primar, acel individ nu va mai primi dreptul de a comercializa produse în municipiul Brăila!!!

Aceleași măsuri vor fi aplicate și altor persoane, care vor face lucruri similare”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Articolul precedentEfective sporite de polițiști în strada pe perioada minivacanței de Sf. Maria
Articolul următorAJOFM Brăila comunică un număr de 344 locuri de muncă vacante