Șofer din Tichilești depistat la volan, pe raza comunei Chiscani, cu o alcoolemie de 0.87 mg/l

Azi-noapte, în jurul orei 03:00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Tichilești, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității Chiscani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.