Solii literaturii Moldave au oferit un adevărat regal literar-artistic

Prima zi a lui cireșar, o zi ploioasă de vară, care îmbie ochii la lectură, ne-a oferit, nouă brăilenilor, un adevărat regal literar-artistic, protagoniști fiind membrii Filialei Iași Nord-Est, a Ligii Scriitorilor Români, sub bagheta neobosită a președintelui acestei formațiuni, scriitorul Dan Teodorescu. S-au alăturat acestui important eveniment, Uniunea Creatorilor Profesioniști – Sucursala Iași, Cenaclul de literatură și pictură „Octav Băncilă” al Cercului Militar Iași, Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu”, Brăila.

Evenimentul de Lansare de Carte a avut loc în Sala de Conferințe a Hotelului Traian, din bătrânul oraș dunărean, respectându-se întru totul normele de distanțare fizică și purtarea măștii pe parcursul întregii activități. Au fost lansate mai multe volume de autor, volume tipărite, fie în 2020 sau 2021.

Cert este faptul că în această perioadă pandemică s-a scris mult, fiind constrânși de situație, găsindu-ne refugiul în punerea pe hârtie a trăirilor noastre, mai mult ca oricând. Scriitorul, Dan Teodorescu a venit în fața noastră cu volumele: „Nume de cod – LSR FINE” și „Mirajul cuvintelor”, scriitorul Ilie Serediuc cu volumele: „Cinci ani în Delta Volgăi” și „Anul tigrului de oțel”, Silvia Hodaș și Ioan Hodaș cu volumul „Cugetări inedite de zîmbete însoțite”.

Cărțile au fost prezentate de Romeo Romila, scriitorul reușind să capteze atenția publicului prin cuvinte laudative la adresa fiecărui scriitor.  

Evenimentul a debutat cu un moment muzical, de excepție, artiști fiind Wanessa Radu, actriță la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și muzician consacrat și Florin Lazăr, profesor de chitară la Școala Populară de Artă și Meserii „Vespasian Lungu” din Brăila. Cei doi au oferit publicului, melodii de muzică folk, aplaudați fiind pentru măiestria cu care au încântat sufletul celor prezenți în sală.

Au urmat lansările de carte, apoi un moment muzical oferit de soprana ieșeană, Silvia Aboaice. Prin vocea sa maiestioasă a reușit să înfierbânte sala, nelăsându-i publicului niciun moment de respiro. Un alt episod de lansare de carte, o altă intervenție a trupei de muzică folk „Restart”, Wanessa Radu & Florin Lazăr și la final un potpuriu de romanțe alese cu dibăcie de soprana ieșeană.

A fost un adevărat spectacol, savurat din plin de publicul iubitor de cultură și artă. Președintele Filialei Iași a Ligii Scriitorilor Români a oferit Diplome de Excelență, scriitorilor și muzicienilor prezenți la eveniment, un dar binemeritat oferit din partea oaspeților, brăilenilor și, nu numai, pentru promovarea culturii și spiritualității românești la nivel național și internațional!

”S-au sudat prietenii și poate, de ce nu, într-un viitor apropiat, volumele scriitorilor brăileni să fie lansate în dulcele Târg al Ieșilor. Felicităm organizatorii acestui frumos eveniment, urându-le pană ușoară și inspirație divină! Să nu schimbați nimic din tot ceea ce faceți, sunteți soli vestiți ai literaturii și artei românești!” spune Sibiana Mirela Antoche, scriitoare și jurnalistă, membră U.Z.P.R.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.