”Steaua fără nume” și “Minunații Orinoco” sunt spectacolele propi=use în acest weekend la Teatrul Maria Filotti

Teatrul “Maria Filotti” din Brăila vă invită în acest weekend la două spectacole de excepție. Sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 18.00, la Sala Mare, puteți vedea spectacolul “Steaua fără nume” de Mihai Sebastian, iar duminică, 1 mai, tot de la ora 18.00, cea mai recentă premieră: “Minunații Orinoco”.

În regia lui Cristian Ban, spectacolul Steaua fără nume valorifică imaginea sensibilității, a tumultului existențial printr-o iubire intangibilă precum celestul. Îmbinarea dintre decorul modern, ușor abstractizat și clasica poveste a lui Mihail Sebastian, conturează un univers binar în care spectatorii vor fi absorbiți. Într-un oraș de provincie, personajele noastre par a duce o viață simplă, încadrată în tipare. Gara este un topos în care timpul devine măsurabil doar pentru cei ce au trăit mereu ancorați în el. Cu toate acestea, prezența pur enigmatică, în aceeași măsură, realistă a profesorului Marin Miroiu, face ca piesa să graviteze în jurul unei stări profunde de neliniște. Viața intelectualului cu scopuri mărețe, reușește să fie zguduită de prezența Monei, o întreagă definiție a senzualității și a misterului feminin. Diferențele de percepție asupra vieții și a statutului social dintre cei doi ajung să fie doborâte de o iubire aproape inexplicabilă, o pasiune orbitoare ce ajunge să se stingă la fel de repede precum o stea căzătoare.

Distribuție: Narcisa Novac, Nicholas Cațianis Jr., Dan Moldoveanu, Monica Ivașcu, Marcel Turcoianu, Adrian Ștefan, Blanca Doba, Elena Andron, Ciprian Chiricheș. Scenografia – Cristina Milea, light design: Bogdan Gheorghiu.

Spectacolul “Steaua fără nume” a fost nominalizat pentru anul teatral 2021 la premiile UNITER, ediția a XXX-a, pentru scenografie.

Duminică, 1 mai, se joacă “Minunații Orinoco”. În acest spectacol, dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu concentrează acțiunea în jurul aventurilor și întâmplărilor neobișnuite din timpul repetițiilor unui spectacol de teatru, într-o cheie comică. În fiecare scenă este prezent regizorul, care “explică“ spectatorilor agitația care se petrece în culise în timpul spectacolului, iar la sfârșit povestește chinul tragi-comic de creație prin care trec realizatorii. Însă, în final, nimic nu mai pare să funcționeze cum fusese prevăzut! Grație comicului său irezistibil, piesa “Minunații Orinoco” aduce în atenția spectatorilor răspunsul la întrebarea: Ce se întâmplă în culisele unui spectacol? Ce probleme personale au actorii? Dar regizorul? Cum reușesc ei să facă față unui HAOS organizat?

Din distribuție fac parte actorii Vlad Volf, Silviu Debu, Narcisa Novac, Alin Florea, Nicholas Cațianis, Adelin Ilie, Blanca Doba, Ramona Gîngă, Valentin Terente, Monica Ivașcu și Ionel Spălatu. Decor și costume – Adela Pârvu, asistent regie – Narcisa Novac.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.