Activități de verificare a respectării măsurilor impuse de starea de alertă
Activități de verificare a respectării măsurilor impuse de starea de alertă
49 de sancțiuni în valoare de 16.200 de lei
La data de 28 aprilie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.
Astfel, au fost desfăşurate 16 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 90 de societăți comerciale și au controlat 114 vehicule, 27 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.
Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 16.200 de lei.
Dintre acestea, 22 au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, valoarea amenzilor fiind de 11.700 de lei.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











