Botea si Gheorghita vor asigura conducerea ISJ Braila in noul an scolar
La Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila s-a stabilit echipa de conducere pentru anul școlar 2018-2019, una din care nu mai fac parte Cătălin Canciu și Daniela Turcu, demiși de ministrul educației în primăvară. Astfel, în anul școlar 2018-2019 concucerea ISJ va fi asigurată de Dan Gheorghiță și Viorel Botea, ambii din postura de inspectori școlari adjuncți.Printr-un ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, Viorel Botea va rămâne la conducerea instituţiei alături de Dan Gheorghiță. Botea a fost numit inspector şcolar general adjunct prin detaşare în interesul învăţământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de sfârșitul anului şcolar 2018- 2019.Viorel Botea a fost detaşat pe funcţia de inspector şcolar general adjunct prima dată la începutul lunii iunie, după ce fostul adjunct Daniela Turcu şi inspectorul școlar general Cătălin Canciu au fost demişi de ministrul Educaţiei, ca urmare a calificativului “nesatisfăcător” primit la evaluarea anuală a activităţii manageriale, iar la conducerea instituției rămăsese doar adjunctul Gheorghiță.Viorel Botea este profesor de matematică la Colegiul Național Nicolae Bălcescu Brăila și a mai deținut funcția de inspector general adjunct în anul 2009. Din octombrie 2009 și până în vara anului 2012 a deținut funcția de inspector școlar general al ISJ Brăila.Viorel Botea, născut pe 10 Iulie 1965, este consilier județean PMP din iunie 2016.Atât Canciu, cât și Turcu au contestat deciziile de demitere în instanţă, iar procesul se judecă. De altfel, pe locul de inspector școlar general nu a fost numit nimeni după demiterea lui Canciu, atribuţiile specifice funcţiei de inspector şcolar general fiind delegate adjunctului Dan Gheorghiţă.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










