Conferinţa susţinută de Stephan Poen, Medic Foniatru, Doctor în Muzicologie

191
Cursurile de Măiestrie Artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco, în contextul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, manifestări aşezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, ce au loc la Brăila între 29 iulie şi 4 august, confirmă şi în acest an senzaţionalul interes de care acestea se bucură în rândul tinerilor artişti lirici din lumea întreagă. Ei au găsit aici un model unic de urmat, numărul participanţilor ridicându-se acum la 2900 de speranţe ale artei cântului din 50 de ţări şi 5 continente.Manifestările din această vară au o dublă semnificaţie cu totul deosebită. Ele sunt prilejul de-a evoca marea personalitate a legendarei Hariclea Darclée la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.Vineri, 2 august, în Sala Mare a Teatrului ”Maria Filotti”, va avea loc, începând cu ora 18.00, Conferinţa susţinută de Stephan Poen, Medic Foniatru, Doctor în Muzicologie. Conferința celebrului Stephan Poen o va situa în epoca sa pe artista adorată de public şi venerată de compozitori, prima soprană a lumii timp de peste două decenii. De asemenea, conferința va fi punctată de proiecţii video cu arii în care a triumfat Mariana Nicolesco, arii din opere interpretate cândva şi de Darclée: I Pagliacci de Leoncavallo, Mefistofele de Boito, Carmen de Bizet, Aida de Verdi, Tosca de Puccini. Serata se va încheia cu un Recital al tinerilor artişti cuprinzând pagini din vastul repertoriu al Haricleei Darclée.Organizatorii evenimentului sunt Fundaţia Darclée, Fundaţia Internaţională Ateneul Român, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal, Consiliul Judeţean Brăila, Prefectura Brăila, Teatrul Municipal Brăila, Filarmonica Lyra – George Cavadia Brăila, Centrul de Creaţie Brăila.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

