Cursuri de competențe și cetățenie digitală, pentru elevii din comunitatea romă brăileană

educatie digitala
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila va începe să furnizeze cursuri de competențe și cetățenie digitală pentru elevii din comunitatea romă brăileană și pentru persoanele care-i pot sprijini pe aceștia să devină utilizatori eficienți și responsabili ai Internetului. Cursurile vor debuta în luna mai și vor aborda teme precum hărțuirea online (cyberbullying), conținutul responsabil de informații, jocurile online ca instrument de educație, folosirea telefonului mobil și gestionarea timpului de ecran. Biblioteca va colabora cu profesori din școlile din municipiu, părinți și ONG-uri, pentru crearea unui mediu favorabil dezvoltării elevilor ca utilizatori competenți ai Internetului.”Ritmul în care profesiile la care ne-am obișnuit să ne gândim ca soluții de existență dispar într-un ritm amețitor. Ce rămâne în locul lor? O lume nouă, în care vom funcționa într-o limbă nouă: limba digitală. Ocupațiile viitoare nu pot fi cunoscute la intrarea copiilor în școală, dar limba digitală se poate învăța la timp pentru a putea alege atunci când va sosi momentul. Condiția adaptării la această viitoare lume – care și-a făcut deja apariția – este dezvoltarea de competențe digitale”, a afirmat Mircea Toma, președintele asociației ActiveWatch și formator al bibliotecarilor care vor derula cursurile.Coordonatorul activităților, bibliotecara Dana Ciutacu, va fi susținută de ActiveWatch și de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România pe durata furnizării cursurilor, ca parte a proiectului Erasmus COLIBLITE 2018-2020 (COmmunity LIBraries and digital LITEracy skills for migrant and low income families’ children). Începând din toamnă, personalul bibliotecii se va implica în formarea altor bibliotecari care să desfășoare cursuri similare și în alte localități.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











