Garda de Mediu Brăila a aplicat la finalul anului trecut două amenzi în valoare totală de 50.000 lei

IMG_4170
În cursul trimestrului IV al anului 2018, Comisariatul Județean Brăila al Gărzii de Mediu a realizat un număr total de 124 de inspecții, dintre care 11 au fost făcute ca urmare a unor reclamații și sesizări.
În urma acestor controale au fost aplicate două amenzi contravenționale, în valoare totală de 50.000 lei.Principalele nereguli depistate de comisarii Gărzii de Mediu Brăila s-au referit la desfășurarea activității de vânatoare pe fondul cinegetic fară a deține autorizație de mediu, pentru care s-a aplicat o sancțiune de 30.000 lei, și neînregistrarea în registrul CITES, pentru o specie de sturioni, a unei societăți comerciale care desfășoară activități de acvacultura. Pentru acasta a fost aplicată o sancțiune în valoare de 20.000 lei.Potrivit unui comunicat de presă al Comisariatului Județean Brăila al Garzii de Mediu, în ultimul trimestrul al anului trecut a avut loc o singura poluare accidentală cu tiței și apă de zăcământ, pe o suprafață de 50 metri pătrați. În perioada menționată nu s-a înregistrat niciun accident sau incident care să ducă la afectarea gravă a factorilor de mediu, apă, aer, sol.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














