Horațiu Potra, adus astăzi la Înalta Curte. Judecătorii decid dacă rămâne în arest preventiv

Horațiu Potra
Horațiu Potra ajunge astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde magistrații vor analiza legalitatea și temeinicia măsurilor preventive dispuse în cazul său, în dosarul privind tentativa de destabilizare a ordinii constituționale și presupusa lovitură de stat de la finalul anului 2024.
Potra va fi adus din centrul de arest unde se află în prezent și va sta în fața instanței supreme, care urmează să decidă dacă menține măsura arestului preventiv sau dacă va dispune o măsură mai blândă, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar.
Demersul vine după ce Curtea de Apel București a prelungit recent arestul preventiv al lui Horațiu Potra pentru încă 30 de zile. Acesta a contestat hotărârea, invocând faptul că alți inculpați din același dosar, fiul și nepotul său, se află sub măsura controlului judiciar.
În aceeași cauză este cercetat și Călin Georgescu, care a scăpat acum câteva săptămâni de măsura controlului judiciar impusă în dosarul privind activitatea de propagandă legionară.
Citește și:
- 11:25 - Ultima ședință a Guvernului Bolojan înainte de decizia PSD a început. Agenda este încărcată cu proiecte de acte normative
- 09:54 - Bloc cuprins de flăcări în Craiova: zeci de oameni, evacuați de pompieri - VIDEO
- 08:19 - Ilie Bolojan, vizită noctură la PNL București. Premierul refuză demisia și mizează pe continuarea reformelor, în ciuda amenințărilor PSD
- 08:11 - Ion Cristoiu, despre întâlnirea de taină dintre Ilie Bolojan și Nicușor Dan: „PNL va propune noul premier, coaliția rămâne, Bruxelles-ul va fi liniștit”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











