În Duminica Floriilor nu a fost dezlegare la starea de urgență

În Duminica Floriilor nu a fost dezlegare la starea de urgență
Băuți la volan
Starea de urgență nu a fost o piedică pentru unii șoferi să se ”cinstească” în Duminica Floriilor și apoi să se urce la volan. Ghinionul a fost că au dat ”nas în nas” cu polițiștii, care ”i-au mirosit”.
Duminică după amiază, la ora 17:25, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din satul Berleşti, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii de domiciliu.De asemenea, la ora 18:50, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Făurei l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Ulmu, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii de domiciliu.Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că aveau în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,94 mg/l, respectiv 0,42 mg/l.Aceştia au fost conduşi la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.În ambele cauze au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














