Lansare de carte la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila

Lansare de carte la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila
„Pe cuvânt de polițist”
Aflat la pensie de puțin timp, polițistul Iulian Florin Goliță s-a îndreptat spre lumea scrisului, realizând pe parcursul câtorva ani un volum care cuprinde însemnări ale vieții de polițist, amintiri ce dezvăluie episoade mai puțin cunoscute ale activității oamenilor legii, unele amuzante, altele serioase, structurate sub forma unor mici povestioare, dar și în versuri. Încurajat de colegi și de cititorii de pe rețelele sociale și bazându-se pe talentul și pe vasta experiență profesională dobândită în anii în care a lucrat în diverse structuri ale poliției, Iulian Florin Goliță oferă publicului cititor o colecție de texte prin care se definește pe sine și relația dintre oamenii legii și comunitate.
“Eu am fost și voi fi mereu POLIȚIST. Dragii mei, nu vă promit că această cărțulie vă va schimba perspectiva asupra Vieții, a Creației, a Divinității ori a Genezei Universului, dar vă asigur că povestioarele sunt cât se poate de reale, sunt crâmpeie din viața unui polițist, și vesele, și triste, trăite de mine și de colegii mei și așternute ici-colea, în cele ce urmează, plus câteva pățanii din viața mea de zi cu zi, reale și-acelea.
Sunt realități din amintirile mele, așa cum mi-au venit în memorie. Așadar, vă voi purta în zigzag prin meseria ce-am iubit-o, prin viața mea și chiar prin imaginația mea, pe alocuri.”
Evenimentul de lansare a cărții “Pe cuvânt de polițist” va avea loc marți, 27 iulie 2021, ora 16:30, în spațiul expozițional de la subsolul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila. Prezintă Marian Taifas, psiholog criminalist. Moderatorul evenimentului este Dragoș Adrian Neagu, directorul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






