Poliția Locală a împărțit amenzi! Printre societățile vizate se află și un supermarket

supermarket-profi-costeiu
Poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie Comercială și-au desfășurat activitatea conform prevederilor Legii nr.155/2010 privind atribuţiile de control în domeniul activităţii comerciale stabilite prin fișa postului și a actelor normative în vigoare, a tematicilor nr.419, nr.420, nr.421 din 17.01.2019 și a adresei nr.419 din 17.01.2019 privind delimitarea pe zone de control în centrele comerciale și în supermarket-urile din Municipiul Brăila şi a altor dispoziţii primite, urmărind în limita competenţelor, respectarea legislaţiei pentru care suntem abilitaţi.Au fost verificaţi un număr de 54 operatori economici şi s-au aplicat 25 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.700 lei pentru nerespectarea prevederilor: H.C.L.M.nr.716/2018, Legii nr.12/1990 și H.G.nr.348/2004 după cum urmează:- S.C. Gamisto Plant S.R.L., S.C. Cozama Trade S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.716/2018 – pentru nevizarea / lipsa avizului / autorizației de funcționare – valoare sancțiuni aplicate 16.900 lei;- S.C.Restedian S.R.L., S.C. Profi Rom Food S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.G.nr.348/2004 – pentru neafișarea denumirii firmei la locul de desfășurare al activității – valoare sancțiuni aplicate 3000 lei;- S.C.Nailfinity Designer.S.R.L. – sancţionată contravenţional conform Legii nr.12/1990 – pentru neafișarea prețurilor la toate produsele expuse spre vânzare – valoare sancțiune aplicată 1000 lei.S-au verificat în teren sesizările înregistrate la Biroul Inspecție Comercială în luna februarie 2019 și s-a întocmit răspuns petenților.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











