Poliţiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au acționat pentru combaterea faptelor antisociale

Poliţiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au acționat pentru combaterea faptelor antisociale
Polițiștii au reținut 2 permise de conducere
În ziua de 27 noiembrie a.c., în intervalul orar 16:00-22:00, poliţiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru verificarea gradului de respectare privind măsurile instituite în contextul pandemiei de COVID-19.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 103 persoane, controlate 43 de vehicule și 13 societăți comerciale și au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.585 de lei.
Dintre acestea, 16 au fost pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, prevăzute de O.U.G. 195/2002, 10 la Legea nr.55/2020 și 5 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, dintre care unul pentru încălcarea regimului legal de viteză și unul pentru conducerea sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














