Primarul Brailei vrea să construiască prin CNI o creșă în cartierul Brăilița
Primarul Brailei vrea să construiască prin CNI o creșă în cartierul Brăilița
Municipalitatea construiește acum o creșă în cartierul Radu Negru
Primarul Brăilei, Marian Dragomir, declară că la mijlocul acestei luni se va aproba într-o ședință a Consiliului Local Municipal un proiect de hotărâre care vizează atribuirea unui teren pentru construcția unei noi creșe în municipiu, investiția urmând să fie realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), în baza unui program național al Ministerului Dezvoltării.
Primarul municipiului Brăila a precizat că pe ordinea de zi a ședinței din această lună va fi o hotărâre de CLM pentruconstrucția acestei creșe. Locația pe care Primăria a identificat-o pentru a se construi o nouă creșă este situată pe strada Cezar Petrescu, în acea curte interioară de la Școala «Mihail Kogălniceanu» în care foarte mulți cetățeni din zona respectivă aruncă gunoiul și atunci este absolut necesar să-i găsim o destinație acelui spațiu.
Varianta de proiect aleasă este cea cu o capacitate de 70 de locuri și va deservi locuitorii cartierelor Vidin, Pisc și Brăilița, zonă a municipiului în care în prezent nu există nicio altă creșă.
În momentul de față în municipiul Brăila sunt creșe funcționale în zona Pieței Concordia, în cartierul Obor și în zona Gării. În momentul de față se lucrează la creșa care este situată la intersecția dintre străzile Grigore Alexandrescu și Chișinăului și care va deservi cartierele Radu Negru, Buzăului și Viziru.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











