Razii ale polițiștilor în județul Brăila

8
În zilele de 24 și 25 septembrie a.c., poliţiştii brăileni au desfășurat acțiuni pe raza județului Brăila.
Poliţiştii au acţionat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.Totodată, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.Pe timpul activităţilor au fost verificate 14 societăți comerciale, legitimate 54 de persoane și oprite în trafic şi controlate 36 de autovehicule, 14 dintre șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest.De asemenea, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.350 de lei.Dintre acestea, 12 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, și 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.Exemplu: Ieri, în jurul orei 18:30, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pe DN 22B, pe un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din județul Dolj, în timp ce conducea o mașină, deși are permisul de conducere suspendat.În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având acest drept suspendat.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











