Refuzul unui loc de muncă duce la pierderea venitului minim garantat!
Persoanele apte de muncă beneficiare ale Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat pot pierde ajutorul social dacă refuză un loc de muncă sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională.Începând cu data de 22 octombrie 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 192/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Astfel, potrivit noilor prevederi, refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social . În această situaţie, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social.Legea nr. 416/2001 prevede că persoanele apte de muncă ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.Prin persoană aptă de muncă, conform prevederilor Legii nr. 416/2001, se înţelege persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare; nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege; are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News










