S-au dat ”cocoși”, dar au fost încătușați și amendați de Poliția locală

IMG_1333
Puțin alcool, de cele mai multe ori de proastă calitate, le ia mințile unor oameni care se cred atotputernici și ”liberi” să facă ce vor. Acesta a fost și cazul a doi brăileni, vineri seara, care au fost puși pe scandal, proferând injurii și expresii jignitoare. Teribilistul lor a fost oprit de polițiștii locali, aflați în patrulare, care i-au imobilizat și i-au condus la sediu unde le-au aplicat sancțiuni contravenționale.
În seara zilei de vineri, 11 ianuarie 2019, în jurul orei 20.00, polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice al Poliției Locale Brăila au depistat pe Calea Călărașilor, în apropiere de intersecția cu strada Milcov, în stația pentru mijloacele de transport în comun, doi bărbați, în stare evidentă de ebrietate, care tulburau ordinea și liniștea publică.Polițiștii locali au intervenit pentru că cei doi bărbați proferare de injurii și expresii jignitoare, provocând indignarea celor care se aflau în zonă.La solicitarea polițiștilor locali de a prezenta documentele de identitate, cei doi bărbați au refuzat, iar unul dintre ei a devenit agresiv atât verbal cât și fizic. Cei doi au fost imobilizați și încătușați. Cei doi, în vârstă de 36, respectiv 44 de ani, locuiesc în municipiul Brăila. În sprijinul acestui echipaj a fost chemat un alt echipaj al Poliției locale de la serviciul de Ordine Publică, care i-au ajutat pe primii să-i transporte pe cei doi bărbați recalcitranți la sediul Poliției Locale, unde au fost identificați.Pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, celor doi li s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.300 lei.[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="66309,66310,66311,66312"]
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

