Sancțiuni, de zeci de mii de lei, aplicate de Inspecţia Comercială!

politie locala
Poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie Comercială și-au desfășurat activitatea conform prevederilor Legii nr.155/2010 privind atribuţiile de control în domeniul activităţii comerciale stabilite prin fișa postului și a actelor normative în vigoare, a tematicilor nr.419, nr.420 și nr.421/17.01.2019 și a adresei nr.419/17.01.2019 privind delimitarea pe zone de control în centrele comerciale și în supermarket-urile din Municipiul Brăila şi a altor dispoziţii primite, urmărind în limita competenţelor, respectarea legislaţiei pentru care suntem abilitaţi.Au fost verificaţi un număr de 39 operatori economici şi s-au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.000 lei pentru nerespectarea prevederilor: H.C.L.M.nr.716/2018, H.G.nr.348/2004 și O.G.nr.99/2000R după cum urmează:- S.C.BRIDEEA.S.R.L., S.C.ELIOS COM.S.R.L., S.C.ENTRAVISION.S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.716/2018 – pentru nevizarea / lipsa avizului / autorizației de funcționare – valoare sancțiuni aplicate 13.800 lei;- S.C.ATELIER RADA BOUTIQUE.S.R.L., I.I. IORDACHE RAZVAN – sancţionate contravenţional conform H.G.nr.348/2004 – pentru neafișarea denumirii firmei la locul de desfășurare al activității – valoare sancțiuni aplicate 1.200 lei;- S.C.ELGEJIR PROSPER.S.R.L. – sancţionate contravenţional conform O.G.nr.99/2000R – pentru lipsa autorizației de funcționare – valoare sancțiune aplicată 1000 lei.S-au verificat în teren sesizările înregistrate la Biroul Inspecție Comercială în luna iunie 2019 și s-a întocmit răspuns petenților.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











