Șase sancțiuni aplicate ieri pentru nerespectarea măsurilor instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă

Șase sancțiuni aplicate ieri pentru nerespectarea măsurilor instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă
Polițiștii au verificat 25 de societăți comerciale și au controlat 29 de vehicule
În data de 15 iulie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi măsurilor instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.
Astfel, au fost desfăşurate 8 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 25 de societăți comerciale și au controlat 29 de vehicule, 4 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.
Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














