Statuia lui Vlaicu Vodă – 40.000 de euro din bugetul local!
Proiectul privind statuia lui Vlaicu Vodă a stârnit reacții din partea consilierilor PND. Bogdan Botea consideră că suma este cam mare și a cerut explicații primarului vis-a-vis de acest proiect.
”
Eu aș fi vrut să întreb dacă chiar era necesar, văzând lista cu investiții, o statuie a lui Vlaicu Vodă, eu am transformat în lei vreo 40.000 de euro
”, a atras atenția consilierul PND Bogdan Botea.Privilegiul comercial pentru brașoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atestă Brăila ca așezare importantă a Țării Românești. În 1463 cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil caracteriza Brăila ca fiind „orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării”.”
Consiliul local anterior a aprobat această investiție, pentru realizarea unei statui a lui Vlaicu Vodă. Am înțeles că au fost foarte multe discuții și susțineri ale acestui proiect. Vlaicu Vodă este cel care a atestat documentar, pentru perima oară, acum 650 de ani, municipiul Brăila. Este o formă de respect față de cel care a acordat anumite privilegii unor negustori care vizitau municipiul Brăila, în interes comercial. Mai multe discuții, dacă este sau nu oportun, rămâne la alegerea ficărui consilier
”, a declarat primarul Marian Dragomir.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














