Actualitate· 1 min citire

Un tânăr, din comuna Râmnicelu, a golit anexa gospodărească deținută de o femeie din București

Scris de Boală Cristian Publicat: 24 oct. 2018, 20:25

În cursul zilei de ieri, polițiștii l-au identificat pe un tânăr, bănuit că i-ar fi sustras unei femei mai multe bunuri dintr-o anexă, situată în extravilanul localității Constantinești, comuna Râmnicelu.

Marți, 23 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au identificat, în urma verificărilor efectuate, pe un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din satul Constantinești, comuna Râmnicelu. Acesta este bănuit că, în perioada octombrie 2017- 20 iulie 2018, i-ar fi sustras unei femei, din municipiul București, mai multe bunuri (200 m de sârmă ghimpată, 7 spalieri din lemn și 16 metri de jgheaburi), în valoare totală de aproximativ 500 de lei, dintr-o anexă a gospodăriei pe care o deține în extravilanul localității Constantinești, comuna Râmnicelu.În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate