Politica· 3 min citire

Dan Tănasă (deputat AUR): „112 zile fără Guvern. Cât timp mai poate Nicușor Dan să țină România în provizorat?”

Dan Tănasă (deputat AUR)

Dan Tănasă (deputat AUR)

Realitatea de Braila
Scris de Realitatea de Braila Publicat: 25 aug. 2026, 14:08

Deputatul AUR, Dan Tanasă critică blocajul politic prelungit și îl acuză pe Nicușor Dan că menține România într-un provizorat care produce costuri tot mai mari pentru români. El susține că, dacă actualul Parlament nu poate forma un guvern stabil, soluția trebuie să fie întoarcerea la vot, iar refuzul președintelui de a accepta această variantă justifică demersul de suspendare.

„Au trecut 112 zile de când Guvernul Bolojan a fost demis prin votul Parlamentului și România continuă să fie condusă de un executiv interimar, cu atribuții limitate, care nu poate promova politici noi, emite ordonanțe sau iniția proiecte de lege.

112 zile în care România nu a stat pe loc: criza energetică s-a agravat, problemele economice și bugetare s-au acumulat, iar românii au continuat să plătească factura instabilității. Singurii care par să aibă tot timpul din lume sunt președintele Nicușor Dan și partidele așa-zisei coaliții pro-europene, incapabile să formeze o majoritate, dar la fel de incapabile să accepte consecința democratică firească a propriului eșec.

În urmă cu aproape doi ani, voturile românilor din alegerile prezidențiale au fost anulate printr-o decizie fără precedent a CCR. Astăzi, când actuala configurație parlamentară nu mai este capabilă să producă un guvern stabil, aceiași oameni se tem de perspectiva întoarcerii la urne. Nicușor Dan spunea încă din iulie că anticipatele nu sunt ceva ce își dorește și că ar fi „foarte puțin probabile”, deși admitea că un blocaj prelungit ar putea schimba situația.

Cât trebuie să dureze blocajul pentru a deveni suficient de lung? 120 de zile? 150? 200? Constituția oferă mecanisme pentru ieșirea dintr-o asemenea criză, inclusiv posibilitatea dizolvării Parlamentului după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură și expirarea termenului constituțional. Problema este că procedurile trebuie declanșate, nu evitate la nesfârșit prin negocieri fără rezultat.

Există un arbitru pe care politicienii par să-l uite de fiecare dată când rezultatul lui riscă să nu le convină: poporul român.

România are nevoie de alegeri și de un guvern cu legitimitate și puteri depline. Dacă actualul Parlament poate produce o asemenea majoritate, să o demonstreze prin vot. Dacă nu poate, soluția o reprezintă alegerile anticipate. Iar dacă Nicușor Dan continuă să se opună întoarcerii la votul românilor, atunci trebuie să spunem lucrurilor pe nume: dacă se opune unei soluții democratice și prelungește acest blocaj, trebuie să suspendat. Suspendarea este o soluție constituțională, pentru că încăpățânarea sa produce deja costuri prea mari pentru România.

Nicușor Dan a ieșit deja, din mai multe puncte de vedere, din limitele rolului constituțional al președintelui. Cel mai evident exemplu este modul în care încearcă să impună ca negocierile politice să se desfășoare fără AUR, principalul partid de opoziție. Am văzut acest lucru săptămâna trecută și îl vedem din nou la consultările de la Cotroceni, de la care AUR este exclus. Președintele României ar trebui să fie mediator, nu cel care decide discreționar cine are și cine nu are dreptul să participe la dialogul politic. Și din aceste motive am lansat platforma suspeND.ro, acolo unde românii pot vedea exact cum se poziționează parlamentarii de la toate partidele cu privire la suspendarea lui Nicușor Dan.

După 112 zile, Nicușor Dan nu mai poate prezenta inacțiunea drept prudență, iar partidele care își spun „pro-europene” nu pot vorbi despre democrație câtă vreme soluția de care se feresc cel mai tare este tocmai votul. După ce românilor le-a fost anulat un scrutin, ultimul lucru pe care puterea ar trebui să-l facă este să le transmită că nici acum nu este momentul să fie întrebați ce vor”, a declarat deputatul AUR, Dan Tanasă.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News

Politica

Mai multe știri din Politica