Ajutat de polițiștii brăileni, iepurașul a ajuns la copiii de la căsuțele DGASPC Brăila

Ajutat de polițiștii brăileni, iepurașul a ajuns la copiii de la căsuțele DGASPC Brăila
Oferim cu drag bucurie copiilor comunității
În această săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au adus zâmbete și bucurie pe chipul copiilor protejați în căsuțe de tip familial ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.
Simpaticul urecheat a avut și ajutoare. Pentru început, i-a avut alături pe angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, care au aflat din timp ce își doresc să primească copiii. Apoi, au intrat în acțiune polițiștii. Nici ajutoarele iepurașului nu au rămas fără daruri. Unele de suflet. Zâmbetele de pe chipurile copiilor și bucuria din ochii lor au fost cele mai frumoase daruri pentru aceste sărbători.Activitatea, intitulată generic "Oferim cu drag bucurie copiilor comunității", a mobilizat sufletește și financiar polițiștii brăileni, părinți la rândul lor, care au înțeles că bucuria cea mai aleasă vine din zâmbetul și fericirea unui copil, indiferent care.În virtutea unei colaborări strânse cu Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a oferit daruri precum jucării, îmbrăcăminte, dar și dulciuri copiilor din căsuțele de tip familial din localitățile Însurăței, Bărăganul și municipiul Brăila, oferind surpriză și speranță în prag de Paște.Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











