Întâlnirile virtuale cu artiștii plastici

Întâlnirile virtuale cu artiștii plastici
Expoziție online în luna mai
Consiliul Județean Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila şi Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila vă invită să luați parte la Întâlnirile virtuale cu artiștii plastici, o reîntoarcere și apropiere de patrimoniul cultural românesc și de valorile sale iar această săptămână este dedicată artistului plastic-Paul Petrov.
Membru al Asociaţiei „Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România"și al Uniunii Artiștilor plastici-filiala Brăila, Paul Petrov a studiat la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Facultatea de arte –Specializarea Pictură, participând la numeroase expoziţii interculturale, personale sau de grup şi recompensat cu prestigioase premii şi distincţii.
Operele sale artistice, prin diversitatea tehnicilor abordate dar și prin tematica aleasă sunt o punte către bizantin mărturisind ca a lucrat la ele din suflet.
Artistul Paul Petrov ne va încântă privirile, mintea și sufletul cu lucrările sale, prin intermediul expoziției ce poate fi vizionată online, pe pagina de facebook, Centrul.de.Creatie.Braila.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














