Protest al pensionarilor brăileni încheiat cu discuții și biroul Prefectului

Protest al pensionarilor brăileni încheiat cu discuții și biroul Prefectului
Prefectul a promis că lista cu revendicări va fi înaintată și parlamentarilor brăileni
Prefectul Județului Brăila, Iulian Timofei a primit o delegație din partea organizațiilor asociative locale ale persoanelor vârstnice după ce, în prealabil, o parte dintre membrii acestora au protestat în fața Palatului Administrativ, în cadrul unei acțiuni concertate la nivel național. În cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții protestatarilor, reprezentantului Guvernului în teritoriu i-a fost prezentată lista comună de revendicări.
La Brăila, pensionarii protestatari au fost de la Uniunea Județeană “Solidaritatea” Pensionarilor (Viorica Novac, președinte), Asociația Județeană “Demnitatea” Pensionarilor (Lenuța Constantinescu, președinte) și Uniunea Județeană a Pensionarilor (Tinca Rusu, președinte). Aceștia, adunați în număr de circa 120 de persoane, au solicitat majorarea pensiilor cu 26 % din luna noiembrie, creșterea punctului de pensie la 1840 lei, dar și măsuri de consolidare a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și indexarea pensiilor potrivit Legii nr.23/2010.
”Am avut o discuție constructivă cu membrii delegației din partea persoanelor vârstnice și mi-am notat cu atenție toate aspectele și problemele ce au fost semnalate cu această ocazie. Am dat asigurări că lista de revendicări ce mi-a fost înaintată va fi transmisă, așa cum prevede protocolul, către toate ministerele care au competențe legat de aceste revendicări. De asemenea, am promis că lista cu revendicări va fi înaintată și parlamentarilor brăileni care ar putea avea inițiative legislative legat de solicitările și doleanțele persoanelor vârstnice. Totodată, am primit invitația, și o voi onora, de a participa la ședințele și acțiunile dumnealor. De asemenea, i-am asigurat că întotdeauna vor găsi un sprijin în Instituția Prefectului Județul Brăila”, a declarat prefectul Iulian Timofei.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











