Recomandările polițiștilor pentru un weekend în siguranță

Recomandările polițiștilor pentru un weekend în siguranță
În noaptea de 8 spre 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00-05.00, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței, pentru deplasarea și participarea la sărbători religioase
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila va fi la datorie pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte și siguranță de evenimentele religioase, care sunt celebrate în acest sfârșit de săptămână.
Poliţiştii brăileni vor fi în stradă și vor acționa zilnic pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
”Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare prevederile legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv păstrarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecție, limitarea expunerii în spaţii aglomerate, precum și a celorlalte norme legale în domeniul ordinii și liniștii publice și a circulației pe drumurile publice! Reamintim cetățenilor faptul că în continuare este interzisă organizarea de evenimente private (mese festive, aniversări etc.)” se precizează într-un comunicat al IPJ Brăila.
De la aceste reguli există excepții justificate, iar în noaptea de 8 spre 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00-05.00, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, pentru deplasarea și participarea la sărbători religioase, inclusiv cea specifică lunii Ramazan.
Relaxarea restricţiilor impuse de autorităţi în context pandemic și în acest week-end creează premisele apariţiei unor aglomerări de persoane, îndeosebi în zona lăcaşurilor de cult, generând astfel și riscuri pentru participanţi, dacă nu sunt avute în vedere câteva măsuri minime de precauţie.
Pentru ca hoţii de buzunare sau tâlharii să nu poată profita de contextul favorabil oferit de aglomeraţie şi să-și sporească, fără efort, veniturile, poliţiştii recomandă brăilenilor să ţină cont de următoarele recomandări:
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











