Vaccinări la 12 cabinete ale medicilor de familie

Vaccinări la 12 cabinete ale medicilor de familie
285 de pacienți s-au vaccinat la medicul de familie
Pentru a veni în sprijinul brăilenilor care doresc să se vaccineze și încă nu s-au decis unde și cu ce vaccin, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila a făcut publică lista medicilor de familie care s-au alăturat acestei campanii și au început imunizarea. Lista a fost postată pe site-ul instituției. Până acum vorbim de 12 cabinete care și-au deschis ușile pentru imunizarea pacienților cu serul de la Johnson & Johnson.
Cinci cabinete medicale unde se pot vaccina pacienții sunt în municipiul Brăila, iar celelalte 7 sunt în localitățile: Bordei Verde, Măxineni, Gradiștea, Tufești (două cabinete), Romanu și Traian.
Este important de reținut că oamenii se pot vaccina la liber, chiar dacă sunt sau nu asigurați și indiferent la ce medic de familie sunt înscriși. Ei trebuie doar să sune, să se programeze, dacă doresc imunizarea cu serul de la Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză.
Potrivit ISU Brăila, în cele 12 cabinete ale medicilor de familie din Brăila s-au imunizat de la debutul acestui nou flux de vaccinare, 285 de pacienți.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














