Sportul Chiscani a pierdut cu 0-6 amicalul cu Sporting Liești

Sportul Chiscani a pierdut cu 0-6 amicalul cu Sporting Liești
Sporting Liești a câștigat cu 6-0 amicalul disputat la Chiscani
Sportul Chiscani a pierdut la scor de tenis amicalul cu Sporting Liești. Meciul desfășurat pe terenul din Chiscani s-a încheiat cu victoria celor din Liești cu scorul de 6-0 (2-0). Cele două echipe sunt colege în seria a II-a a Ligii a 3-a. Sporting ocupă locul 6, cu 16 puncte, în timp ce Sportul Chiscani e pe ultimul loc după 10 etape, cu 5 puncte.
Primele șuturi pe spațiul porții au aparținut celor de la Liești. Mihu (min.5) și Tudor (min. 7) au șutat pe spațiul porții dar portarul Tunea a reținut. În minutul 14, în urma unui contraatac, Ionuț Huțu a șutat de la peste 25 de metri dar portarul Vădeanu a scos mingea de la rădăcina barei. În minutul 21 Buzatu i-a pasat lui Iordache, acesta a intrat în careul oaspeților, a șutat la colțul scurt, dar din nou Vădeanu a salvat. În minutul 30, fostul jucător al Chiscaniului, Emanuel Moldoveanu a șutat din lovitură liberă de la 25 m, dar Tunea, a scos mingea din vinclu. În ultimele 5 minute ale primei reprise, Sporting Liești a marcat de două ori prin Alexandru Stan și Dragoș Voicu.
În repriza a doua, Sportul Chiscani a avut prima ocazie, în minutul 51, dar șutul lui Buzatu de la marginea careului a fost parat de portarul Brăneț. Echipa din Liești a marcat de patru ori. Robert Țicămucă, venit în această iarnă la Liești, a marcat de 3 ori, în minutele 57, 75, 77, iar Milea, care a îndeplinit o simplă formalitate, după o pasă primită de la Dragoș Mucuță, a înscris în minutul 80.
Sportul Chiscani a avut două șanse de a marca golul de onoare, în minutul 79 prin Huțu, și în minutul 90, prin Iordache, însă de fiecare dată mingea a trecut pe lângă poarta apărată de Brăneț.
Sportul Chiscani: Tunea (min. 46: Constandache; min. 75: Ghițun) – G. Ion, M. Pascu, Dobrin, Sima – Alexandru Buzatu, venit de la Viitorul Ianca, Chihaia, Giol, Huțu – Iordache, Bolozan. Pe parcursul reprizei a doua au mai intrat Șerban, Chiosa venit de la Dacia Bertești, Dobre, Cristea și Marco, un fotbalist egiptean, aflat în probe.
Sporting Liești: Vădeanu - Maftei, Voicu, Năstase, Manău, Constantinescu, Moldoveanu, Zărnescu, Stan, Mihu și Grigoraș. În repriza a doua au jucat: Brăneț jr. - Bucevschi, Manea, Ștefănescu, Iftimie, Munchiu, Chiriac, Milea, Călin, Mucuță, Țicămucă și Grădinaru.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














