SUPAGL, cu plățile la zi către Brai-cata!

 

În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal, directorul SUPAGL a precizat care sunt sumele datorate societății de salubritate Brai-cata. Dumitru Munteanu a fost rugat de consilierii PNL să arate care este situația reală a plăților către această societate.

În ceea ce privește prestația în municipiu, plățile sunt făcute la zi. Suma pe care o mai avem de dat – peste 300.000 lei – reprezintă prestațiile lunii precedente, care sunt în termen.

Mai există o sumă de bani în discuție, care constituie motivul unui proces, este foarte veche, se referă la niște bani opriți pentru serviciul, care nu a fost executat de societate, este vorba de o sumă adunată din anul 2015, până în anul 2018. Este vorba despre 1,7 milioane lei, reprezentând colectarea selectivă”, a declarat directorul SUPAGL, Dumitru Munteanu.

Societatea se pare că și-a pierdut în urmă cu ceva timp licența pentru salubritate, iar conducerea Brai-cata nu a anunțat, așa cum era legal, conform contractului, administrația locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.