După aflarea rezultatului alegerilor prezidențiale, în care Nicușor Dan l-a învins pe George Simion, mai mulți susținători AUR – în special din diaspora – au reacționat printr-un gest radical: și-au filmat pașapoartele în timp ce le distrugeau și au postat clipurile pe TikTok. Mulți au afirmat că nu se vor mai întoarce în România, fiind dezamăgiți de rezultat.
Acest nou trend i-ar putea costa scump. Potrivit legislației în vigoare, cei care își distrug în mod intenționat actele de identitate sunt obligați să le refacă în maximum 15 zile lucrătoare. În caz contrar, amenda aplicată poate ajunge la 1.000 de lei.
Mai mult, în cazul în care deteriorarea sau distrugerea actelor de călătorie se repetă în decurs de trei ani, persoanele în cauză pot fi sancționate suplimentar pentru comportament contravențional. Avertismentul vine din partea specialiștilor în domeniu, care atrag atenția că, indiferent de motive, documentele oficiale nu pot fi distruse fără consecințe.
Pe lângă amenda aplicată, românii care și-au distrus pașaportul vor trebui să suporte și costul eliberării unui nou document. Pentru adulți, taxa pentru un pașaport simplu electronic este de 258 de lei, iar pentru copii, 234 de lei. Totodată, persoanele care solicită un document nou sunt obligate să predea la ghișeu și pașaportul deteriorat, chiar dacă acesta este tăiat sau distrus parțial.
În cele mai multe cazuri, pașaportul nou va fi emis într-un interval de 7 până la 10 zile lucrătoare, iar lipsa acestuia poate afecta grav capacitatea de a călători sau de a efectua proceduri administrative în străinătate.
Autoritățile avertizează că astfel de gesturi, făcute sub impulsul emoțiilor politice, pot atrage sancțiuni serioase și pot complica inutil situația personală a celor implicați.
Sursa: Newsinn