Tânăr, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Spania, arestat preventiv după ce a sustras mai multe bunuri și bani din 22 de autoturisme

La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 23:00, în urma activităților efectuate, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila -Biroul Investigații Criminale l-au depistat în trafic, pe Calea Galați din municipiul Brăila, pasager într-un autovehicul, pe un tânăr, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Spania, bănuit pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. 

În urma controlului corporal efectuat, asupra tânărului au fost găsite mai multe bunuri provenind din furturi, precum și un șpiral metalic folosit pentru spargerea geamurilor. 

În urma probatoriului administrat polițiștii au stabilit faptul că tânărul, în perioada 20.04-04.06.2023, pe timp de zi sau de noapte, prin spargerea geamului triunghiular a 20 de autovehicule, precum și profitând de faptul că alte două autovehicule aveau portierele neasigurate, ar fi sustras mai multe bunuri și bani. 

La data de 5 iunie a.c., polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. 

La aceeași dată, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a tânărului în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în C.R.A.P. Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.