Teodorovici: La inaugurare nu vor fi atâtea foarfeci câte persoane vor dori să taie panglica

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi, la Brăila, unde s-a aflat într-o scurtă vizită pe şantierul podului peste Dunăre, că nu vor fi „suficiente foarfeci” pentru câţi vor dori să taie panglica când lucrările vor fi gata, deşi puţini sunt cei care l-au sprijinit şi au crezut cu adevărat în el.

Veţi auzi multe voci care vor spune că au făcut, că au semnat… Eu vă pot spune, ca om care a lucrat tehnic şi am şi documentele, faţă de alţii care vorbesc, pentru că aşa îmi este felul, că veţi vedea, când vom tăia panglica acestui pod, că nu vor fi suficiente foarfeci, pentru câţi vor dori să o taie. Eu vă spun din experienţă proprie, din anii trecuţi, când mă ocupam de fonduri europene, când aveai probleme şi te blocai, aveai nevoie de autorizaţii, permise, finanţări, blocaje cu firmele, nu mai aveai sprijin. Când era să inaugurezi un obiectiv, să tai panglica, nu aveai loc, nu aveai foarfeci suficiente pentru câte persoane şi oficialităţi erau la eveniment„, a declarat Teodorovici.

Teodorovici și-a amintit că despre acest pod de la Brăila se vorbește de mult timp, dar ”nu era dorința suficientă”.

Pe timpul vizitei ministrului la șantierul de la pod dintr-o mașină care trecea dinspre Brăila spre Galați pe șoseaua Dig a huiduit.

Cine huiduie astăzi la așa ceva înseamnă că ori a rămas cu sechele de acum mulți ani ori are un interes ca acest pod să nu se facă. Numai că, oricât ar insista unii sau alții, podul se va face” a replicat Eugen Orlando Teodorovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.